La Eurovision 2016 România va fi reprezentată de Ovidiu Anton

Aseară a avut loc finala pentru alegerea reprezentatului la Eurovision 2016, etapă la care au fost 6 piese bune, însă numai una a putut fi declarată câștigătoare, iar aceea a aparținut lui Ovidiu Anton.

Salvat de juriu în semifinale, Ovidiu Anton a fost susținut de întreaga comunitate rock din România și a venit cu o piesă care a reușit să impresioneze o mulțime de români, de la care a primit și cele mai multe voturi.

Este vorba despre o piesă cu influență rock, cu numele „Moment of Silence” iar Ovidiu Anton a făcut și trimiteri către dezastrul de la Colectiv, aspect cu care probabil a reușit să-și asigure poziția de reprezentant al României la Eurovision.

Piesa cu influențe rock a reușit să primească peste 6500 de voturi, câștigând astfel detașat lupta cu cei de la Vanotek, care s-au situat pe locul al 2-lea, piesa „I`m coming home” adunând un număr de 4700 voturi.

Majoritatea internauților sunt de părere că Ovidiu are foarte multe șanse să obțină un loc cât mai bun la Eurovision, mai ales că România nu a venit de prea multe ori cu o piesă rock, iar după cum bine am văzut de multe ori, rock-ul poate aduce chiar victoria, după cum au făcut-o și cei de la Lordi.

Iar finala Eurovision din România nu s-a terminat fără conflicte, după ce Marius Trăistariu a venit cu mai multe declarații în care acuza juriul că l-a criticat prea mult și că a influențat vizibil numărul de voturi, acesta ocupând doar poziția a 5-a, ceea ce a fost cu mult sub așteptările sale, mai ales că se vedea deja câștigătorul Eurovisionului anului 2016.

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *