Mădăuna îmi pasează o leapşă faină. Cui îi datoraţi pofta de citit? Cine v-a iniţiat în acest mister?
Cu această ocazie voi aduce dezvăluiri noi din trecut.
M-am născut într-o familie modestă. Ghinion, pentru că tatăl meu se lăuda că a citit mult la viaţa lui, dar cu regret o spun că nu mi-a folosit niciodată chestia asta. Pe mama mi-o amintesc doar citindu-mi Capra cu trei iezi, înainte de culcare. În rest, avea satisfacţia nebună să-mi rupă foile când scriam greşit la teme. Şi eu făceam tărăboi, logic. Am fost răzvrătită de mică.
Noroc pentru că am şi eu o mătuşă. Tanti Rodica este femeia specială care mi-a pus cartea în mână. La fiecare sărbătoare – mărţişor, 1 iunie, 1 octombrie, 8 noiembrie, Moş Nicolae, Moş Crăciun… începutul şcolii, sfârşitul şcolii, chiar dacă luam sau nu premiu, eu îmi primeam cadoul. Cărţi. Poveşti, cărţi în franceză, dicţionare, enciclopedii. Când aveam nevoie, consultam şi biblioteca ei imensă, aşezată la etajul unei vile cu miros burghez din centrul Piteştiului. Întotdeauna a avut ambiţia să iasă ceva din mine. Vroia să devin profesoară de franceză. Dar cred că este destul de fericită şi cu ce am reuşit până acum.
În prezent, am bifat Simone de Beauvoir şi m-am scufundat în studiul pentru dizertaţie pe Nieman Foundation for Journalism at Harvard.
Şi încă o amintire gingaşă din copilărie. La 4 ani am realizat singură că-l pot pronunţa pe “R” şi am început să mă laud prin casă. Mama făcea clătite, iar eu mă jucam în dormitor de-a traducătorul şi scriitorul. Vorbeam încâlcit prefăcându-mă că vorbesc limbi străine şi mânzgăleam subsolul cărţilor pe care le aveau ai mei prin casă, cu gândul că scriu. De altfel s-a şi trezit mama cu mine spunându-i că mă joc de-a limbista. Înţelegeţi acum sensul figurat, vă rog. :) Mi-a spus doar că înseamnă ceva urât şi să nu mai zic aşa, iar cărţile mi le lua şi le punea undeva sus să nu ajung la ele să le mâzgălesc. Trist, de-atunci, de-abia la 15 ani am început să reiau activitatea de mâzgălit în paginile revistelor şi ziarelor. :) Şi acum, tu, cititorule, citeşti mânzăleala asta, pe un ecran! :)) Nu ştiu, dar îmi amintesc perfect acele momente. Poate că nimic nu este întâmplător…
Dau mai departe leapşă altei Mădăline, lui Mihai, lui Denis (martorul primelor mele mâzgăleli la ziarul Argeşul şi scriitor de carte) şi Cristinei.
