MihaelaPană

un_blog_de_dat_cu_pana

MihaelaPană - un_blog_de_dat_cu_pana

Tag Archives: fapte bune

Nu ne luptăm cu moartea…

A murit Daniel Răduţă, azi a murit şi Dax. Alţi câţiva pe care îi port în suflet încă mai luptă pentru viaţă. Am o stare ciudată. Nu m-am gândit niciodată la aceste momente, iar acum îmi pun o mie de întrebări pe secundă şi nu-mi pot găsi liniştea. Nu am scris aici nimic despre dispariţia lui Daniel. Am fost la slujba religioasă şi am simţit cum se prăbuşeşte o parte din mine, partea aia cu care speram că poţi învinge moartea. Dar nu… Am învăţat că nu te poţi lupta cu moartea, ci te poţi lupta doar pentru câteva momente de viaţă în plus. Aşa cum spunea şi Daniel. Poate că asta ar fi singura alinare şi cel mai bun răspuns…

 

Se întâmplă “Fabrica de zâmbete”!

Povestea a început acum 2 ani, când aveam de împărţit un munte de dulciuri primite de Paşte. Mă uitam la ele şi mă gândeam că, în timp ce mie îmi prisosesc, unii copii tânjesc după o napolitană. Şi m-a revoltat. Am fost la un pas să ţopăi pe la Universitate mai ceva ca Geoană la alegeri, costumată în iepuraş, dăruind dulciuri copiilor. Dar a venit Mihai. Nu ştiam nimic despre el, mi-a fost recomandat de cineva pe Twitter (nu-mi amintesc de cine) care ştia că face fapte bune.

Am luat legătura şi i-am pasat dulciurile cu încrederea că el ştie mai bine cine s-ar bucura de ele. Şi s-a întâmplat asta. De atunci ne-am mai întâlnit o dată. Dar azi, după aproape 2 ani, s-a întâmplat ceva frumos. Am fost invitată la Fabrica de zâmbete. Un eveniment organizat de Mihai în dorinţa de a aduna “ajutoare” de Paşte pentru cele 7 familii pe care le are în grijă. Pentru că Mihai şi-a luat rolul de Moş-all-season pentru copiii din următorul colaj. Uitându-mă pe moacele lor, mai că-mi vine să le desenez un zâmbet cu markerul pe monitor :).

Eu mă uit deja prin jur. De regulă, sunt multe lucruri de care nu avem nevoie, dar care pentru alţi oameni înseamnă o speranţă. Zâmbesc, am lângă mine cam tot ce-mi trebuie să fiu fericită şi simt că pot să-i fac şi pe alţii dăruindu-le puţin din puţinul meu.

Te susţin, Mihai! Şi mă bucur că ai continuat! Cine are ceva de dăruit poate lua legătura cu tine pe Facebook, pe blog sau cu mine în privat pentru a-i redirecţiona spre tine!

 

Oameni pentru Ştefan

Nişte prieteni de-ai mei (oameni buni şi frumoşi) s-au adunat în jurul cauzei lui Ştefan şi au organizat o serie de evenimente caritabile pentru el. Joi, 23 decembrie, de la ora 21:00, în Elephant Pub (Gabroveni 16) urmează seara hip-hop “Hades Records” (click AICI pentru detalii).

Cine este Ştefan? Unul dintre oamenii care a fost nelipsit de la organizarea concertelor şi a evenimentelor de anvergură produse până acum în România.
De ce are nevoie Ştefan? De sânge şi de bani pentru recuperarea medicală în urma unui accident.

Se-ntâmplă fapte bune

Licitaţia pentru inelul dorit de mine  a avut roade bune: alături de Mihai, de Radu şi de Sorina am strâns aproape 500 de lei. Cu aceşti bani, Claudia a mers la Cluj, la prima consultaţie în vederea operaţiei care i-ar schimba viaţa. Trebuie să vină şi la Bucureşti pentru un alt consult şi are nevoie în continuare de faptele voastre bune.

Între timp, Vlăduţ are blog, o cauză care a adunat peste 200 de susţinători pe Facebook, htag pe Twitter şi oameni care deja se gândesc la el. Oana a primit de la #clubulbărbaţilor un poster şi o minge cu autografele forbaliştilor de la Unirea Urziceni pentru a o scoate la licitaţie pentru Vlăduţ. Preţul de pornire este de 100 de euro şi se desfăşoară până la 1 iunie. Licitează AICI.

Peste toate acestea, Daniel aduce vestea supremă spunându-ne că este pe calea cea bună.

Afară e furtună, iar eu stau cu Caţa în braţe şi ne bucurăm că se întâmplă să auzim şi veşti bune într-o aşa lume amară.

Dar din dar

Dacă aveţi un surplus de haine, de mâncare sau de alte obiecte care vă încarcă inutil viaţa, gândiţi că poate un alt om suferă din lipsa acestora. Împachetaţile şi căutaţi mesageri care le ducă acolo unde-i nevoie de ele. Eu am făcut asta cu dulciurile primite de la iepuraş de Paşte. Mihai s-a ocupat de ele şi azi mi-a arătat rezultatul. :)

Îţi mulţumesc, Mihai!

Prietenia face minuni: cazurile Loredana şi Vlăduţ

Cel mai mare câştig, în opinia mea, după campania de zânărit pentru Daniel Răduţă pe care am susţinut-o, este faptul că oamenii au învăţat cum să-şi strige online nevoia de ajutor, iar prietenia a căpătat noi forme de exprimare. Solidaritatea internauţilor s-a concretizat fericit în foarte multe cazuri care au fost propagate în această perioadă. Oamenii au învăţat să devină zâne şi zâni şi să se responsabilizeze cu destinele semenilor. După feedback-ul pozitiv pe care l-am primit din toate direcţiile în cazul lui Daniel, cunoscute sau nu, simt că-mi rămâne datoria morală de a susţine iniţiativele celor care apelează la mine pentru a-i ajuta în misiunile lor.

  • În cazul în care vă întrebaţi de ce am renunţat la a zânări mai departe în formula Daniel Răduţă, răspunsul este simplu: atunci când nu ai nici o miză personală, faci totul necondiţionat şi-ţi pui sufletul pe tavă. Misiunea de a-l salva pe Daniel fusese îndeplinită mult mai repede decât ne aşteptam. Şi a fost un lucru foarte bun pentru că, în aceeaşi perioadă, priorităţile mele se schimbau, mintea şi sufletul meu fiind astfel condiţionate. Am trecut printr-o perioadă dificilă personal şi profesional (care continuă şi azi) şi nu-mi puteam asuma o luptă în care nu puteam fi în prima linie. Vraja zânăritului nu mă mai atingea pentru că nu apuca să mă prindă.

Acum, mi-a rămas doar bucuria de a-i ajuta pe soldăţeii care fac minuni.

Precum jurnonlinăriţele mele dragi: Oana a povestit despre Magda şi, mai recent, despre Zâmbărilă, Anca a înteţit strigătul adus de Mordechai pentru Radu şi Urs care ne întreabă cum rămâne cu sufletul.

Spunându-vă mai departe povestea lor, sper să vă inspir sentimentul că prietenia face minuni în continuare. Voi singuri hotărâţi cum puteţi contribui la împlinirea lor. Eu vă mulţumesc.

Mircea, zis şi Sare, mi-a povestit de Loredana şi se zbate ca sănătatea fetiţei să nu se împiedice de lipsa banilor. Mircea mi-a răspuns prezent la campania pentru Daniel, susţinându-mă pe site-ul ProArges. Acum, el strigă după ajutor pentru Loredana.

Pe scurt. Loredana are 11 ani şi suferă de leucemie acută limfoblastică. Tratamentul este asigurat în baza formularului E 112, dar operaţia în sine de transplant de măduvă nu poate fi plătită de către Ministerul Sănătăţii din România, din lipsa fondurilor.

Până acum s-au strâns puţin peste 70.000 din cei 150.000 de euro necesari. Citiţi povestea Loredanei şi aflaţi cum o puteţi ajuta AICI.


Un Vlăduţ vrea să trăiască

Cu Sorinablonda mă cunosc de pe Twitter, la fel mult sau de puţin cum le-am cunoscut şi pe zânele alături de care am luptat pentru Daniel. De curând am primit un mail de la ea în care-mi scrie:

Iti scriu acest email pentru a-l da si tu mai departe si daca imi poti oferi sugestii unde as putea sa apelez pentru a gasi sprijin pentru acest copilas… Eu il cunosc personal si m-a sensibilizat la maxim…

În week-end aş vrea să mă văd cu Sorina şi să-i împărtăşesc din experienţa mea. Până atunci, binele imediat pe care i-l pot face este să vă vorbesc despre Vlăduţ.

Sorina scrie povestea lui Vlăduţ pe blogul ei.

Copilul are doar 6 ani şi suferă tot din cauza unei boli a sângelui încă de la 11 luni – talasemie majoră. Până acum a strâns o treime jumătate din suma necesară trasplantului care i-ar salva viaţa.

Vedeţi mai departe poveştirea lui Vlăduţ difuzată pe Acasa TV. Tot ce-şi doreşte el este să înveţe, să scrie şi să coloreze. Ce ziceţi, ne dăm această şansă? Până în toamnă avem termenul limită! :)

O zi turbată!

Sentimente profunde dis-de-dimineaţă. Mi s-a spart linguriţa de ceramică în timp ce mestecam ceaiul cu ea şi am dat cu fruntea de tocul uşii când am vrut să intru în cameră  (evident ca am un minunat cucui!).

Am salvat o batranică plină de noroi şi de sânge care încerca să treverseze ameţită fără să vadă culoarea roşie a semaforului. Căzuse la piaţă împiedicându-se de-o groapă, avea bagajele şi paltonul murdare de noroi, nasul julit şi sângerând.

Era să alunec şi eu la coborarea din 41 şi mai apoi pe strălucitorul patinoar din pasajul Universităţii. Şi ca să fie treaba treabă, am fost la un pas să-mi scot un ochi cu scaunul de la birou!!

Zi turbată, hă?