Imaginea care circulă pe Facebook m-a oprit din loc. Sunt de aceeaşi părere. Moartea lui Dennis Ritchie, părintele limbajului “C” şi al primei versiuni a sistemului de operare Unix, la o săptămână de cea a lui Steve Jobs, a fost total banalizată de media. A încercat un coleg de presă un editorial pe această temă, dar în loc de omagiu a ieşit un carnagiu. Am continuat căutările să văd dacă bloggerii noştri au scris ceva. A-listerii nope, chiar dacă li s-a semnalat moartea lui Ritchie. Nici haterii! Dar! Am descoperit pe blogul unei studente un articol care avea chiar titlul pe care îl pusesem şi eu, în aceeaşi ordine. Am zâmbit mulţumită! Mai sunt şi tinere isteţe pe lumea asta! Ce povesteşte ea acolo este absolut ok, a citit, s-a documentat. Trecând peste partea informaţională şi peste evidenta ignoranţă a onlinerilor, avem întrebarea firească:
De ce a fost mai importantă moartea lui Steve Jobs decât cea a lui Dennis Ritchie?
Pentru că giganţii îşi trăiesc viaţa după regulile de marketing şi sunt capabali să facă bani şi după moarte? Iar geniile mor în singurătate, în propriul lor sistem de valori, cu recunoştinţa puţinilor oameni care contează? Nu ştiu, mă întreb doar. Şi ce rămâne în urma lor? Poate doar următoarea frază spusă de un istoric:
“Ritchie was under the radar. His name was not a household name at all, but . . . if you had a microscope and could look in a computer, you’d see his work everywhere inside.” – Paul Ceruzzi, Washington Post
